Ora turcească și contactele verzi

Wednesday, June 27, 2012

După aproape un an de la prima mea călătorie în Turcia, s-a ivit ocazia să particip la un alt parcurs în teritoriul semilunei, tot alături de oamenii frumoși de la Dunăre Edu, oportunitate de care am profitat fără să stau prea mult pe gânduri. Proiectul s-a numit Green Contact: Sustainable Partnership și a avut ca scop crearea de parteneriate durabile între organizațiile care se ocupă de voluntariat în cadrul European Voluntary Service.
În dimineața zilei de 10 Iunie l-am întâlnit pentru prima oară pe cel ce urma să fie coechipierul meu pe parcursul activității, Adrian Neagu. Câteva ore și două avioane mai târziu aterizam cu bine în aeroportul din Ankara, pe care am ajuns apoi să îl cunoaștem destul de bine. Echipa organizatoare nu a fost tocmai pregătită pentru influxul de voluntari și a trebuit să îi așteptăm timp de peste patru ore, așteptare care n-ar fi fost atât de rea dacă am fi știut că undeva în același aeroport se aflau și cele două voluntare din Estonia.
Când am ajuns în Kızılcahamam, localitatea unde urma să se desfășoare mare parte a exchange-ului, era deja miezul nopții. În dimineața zilei următoare am putut vedea pentru prima oară orașul care, având aproximativ jumătate din populația Olteniței, pare a fi foarte mic și destul de înghesuit. Axa centrală a localității este dată de cele două străzi cu sens unic ce îl străbat longitudinal, flancate de blocuri cu cel mult 4 etaje la parterul cărora se află mici magazine de familie.
Tot în această zi i-am întâlnit pentru prima oară pe ceilalți voluntari, veniți din nu mai puțin de 9 țări (per total oameni din 11 țări, dacă ne luăm în calcul pe noi și pe organizatori). Apoi am întreprins „pelerinajul” auto ce urma să devină rutină în zilele următoare, de aproximativ 15Km, peste creasta munților și prin Soğuk Su Milli Parkı, până la o proprietate deținută de organizația gazdă, pe panta muntelui, la o altitudine de 1300 de metri. La această locație s-au desfășurat activitățile, pentru care am rezervat paragrafele următoare.
Echipa turcă s-a scuzat în prima zi că nu au putut termina clădirea ale cărei fundații
, structură de rezistență și acoperiș se puteau vedea pe teren din cauza furnizorului care nu le-a livrat betonul la timp și au promis că pereții și interiorul vor fi construiți de echipa de voluntari în următoarele două zile. Cum restul proprietății nu abunda de vegetație care să ne apere de temperaturile ce depășeau 40 de grade, am mutat tabăra la marginea pădurii. „Transhumanța” în susul și în josul pantei s-a repetat de-a lungul zilelor următoare, regulat, la ora prânzului și a cinei, având permanent drept fundal relieful Turciei, unde povârnișurile se stratifică și se suprapun în câmpul vizual din prim-plan până la orizont.
Cât despre activitățile în sine, acestea s-au desfășurat în ordinea stabilită în program, cu o mică diferență: ora de începere. Inabilitatea organizatorilor de a respecta orele stabilite a fost redusă de participanți la expresia „Turkish time”, folosită ori de câte ori se vorbea despre orar. Amuzantă până la limita puerilului, partea practică a seminarelor a servit de cele mai multe ori drept punct de plecare pentru conversații foarte interesante legate de voluntariat și mentorship, amalgamate cu povești cu și despre voluntari și presărate cu idei de proiecte.
Ziua de 14 iunie a reprezentat o rupere a ritmului, fiind dedicată în totalitate unei excursii în captala Turciei, Ankara. Am vizitat Anıtkabir, mausoleul lui Mustafa Kemal Atatürk. Imaginea de mai sus este luată de pe treptele care duc spre camera funerară și arată restul clădirilor din complex, ce găzduiesc un muzeu cu obiecte, vehicule și alte mostre ale vieții întemeietorulului Turciei moderne, cât și trei diorame gigantice despre implicarea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial, experiență completată cu sunete de bătălie și miros de praf de pușcă.
Următorul loc vizitat a fost la înălțime, pe ruinele Castelului din Ankara, de pe care se poate vedea panorama orașului. Deși zidurile nu sunt în cea mai bună stare de conservare, drumurile pietruite ce le înconjoară sunt foarte aglomerate, cu case de epocă ce sunt locuite alipite de altele ce au fost transformate în magazine de suveniruri. Imaginea alăturată surprinde toți participanții, din păcate nici un membru al organizatorilor nu se afla cu noi în acel moment.
Seara ultimei zi de proiect a reprezentat o nouă probă a răbdării pentru unii participanți care aveau bilete rezervate pentru acea noapte. Rambursarea costurilor călătoriei s-a făcut foarte lent, împachetatul și plecarea spre aeroport făcându-se la limită. Din fericire zborul pentru care aveam rezervări decola abia duminică, motiv pentru care am petrecut o zi și o noapte suplimentară în Ankara. Comparată cu Istanbul, capitala Turciei mi s-a părut mult mai aglomerată, cu drumuri înguste bordate de mașini parcate foarte aproape una de cealaltă, în care se circulă permanent la limita siguranței și unde, prin aglomerația de pe trotuare, nu auzi vorbindu-se amalgamul de limbi cu care te întâmpină orașul de pe Bosfor.
Rezultatele acestui exchange se vor vedea în timp, pe măsură ce organizațiile participante vor folosi canalele de comunicare noi deschise pentru a-și ajuta voluntarii să ia parte în proiecte găzduite de noii parteneri. În plan personal, am înțeles mai bine felul în care un mentor trebuie să reprezinte o punte de comunicare între voluntar și organizația gazdă, am văzut cum un exchange imperfect poate deveni o experiență profund plăcută prin implicarea participanților și am legat câteva prietenii care promit să dăinuie.

No comments:

Post a Comment